Eu...

 Eu ---> hamsie sarata in zile de post... HITFM cand vreau sa ascult muzica... "fosfor"-cuvantul postrivit pt orice lucru care lumineaza noaptea :)))...  filme de dragoste si adolescenta in timpul liber... New York in vis... ambasador in viitor... engleza la perfectie...14:14- cineva ma iubeste!!! pizza si...  большой воздушный шар...

...

   Vara... Demult nu am mai postat nimic. Cred ca a sosit momentul de a mai adauga ceva... ceva nou. Vara aceasta nu a fost una deosebita, desi se spune ca fiecare zi ar trebui sa fie neobisnuita... Din cauza unor probleme familiare nu am reusit sa ma odihnesc asa cum mi-am propus, dar e bine asa cum este... Mai rau sa nu fie.. si sa nu uitam ca nemultumitului i se ia darul :))))...
    Deci spuneam ca vara aceasta a fost una linistita si fara mari aventuri, insa am invatat multe lucruri bune, avand alaturi persoane deosebite care ma iubesc si ma sustin. Nu prea mi-a placut ca in fiecare zi imi aminteam de fisa de lectura pe care ne-a dat-o profu de romana. E vacanta!!! Ei bine... am citit... dar tot nu pot sa inteleg dc in vacanta trebuie sa citim??? Of... parca profii nu au fost si ei elevi ca noi...
   Au mai ramas vreo 3 saptamani si se incepe scoala... Bafta si rabdare la toti!!!

FlOriLe

“Florile nu au speranta.Pentru ca speranta inseamna maine , iar florile nu poseda decat ziua de astazi.”
Antonio Porchia

“A fi coplesit de parfumul florilor reprezinta o forma dulce de a fi invins.”
Beverly Nichols

“Dumnezeu a iubit florile si a inventat sufletul.Omul a iubit florile si a inventat vaza.”
Jacques Deval

“Oamenii de pe o planeta fara flori pot gandi ca ar trebui sa fim innebuniti de bucurie tot timpul datorita faptului ca avem astfel de minunatii in jurul nostru.”
Iris Murdoch

“Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in adancurile sufletului de o floare deschisa in primavara , poate ca sufletul tau nu va cunoaste nicicand inflorirea.”
Audra Foveo

“Florile mi-au vorbit mai mult decat as putea marturisi prin vorbe.Ele sunt hieroglife ale ingerilor , iubite de toti oamenii datorita frumusetii lor, desi exista cativa care pot descifra fragmente ale intelesului lor.”

Prima noastra datorie e sa fim fericiti...

Exista mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este conceputa ca o idee foarte inalta, un ideal indepartat, deasupra puterilor noastre de a o dobandi; adevarata fericire nu ar fi posibila in timpul acestei vieti. Unul din marii intelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt atat de aproape de nenorociri si tot atat de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda cauza, fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?… 
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu intelegea ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem in masura sa judecam ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o in timp; altele considera ca a fi fericit inseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer. Exista oameni care isi “fabrica” un paradis numai al lor in care sa se simta fericiti.

...iar la scoala...

Iata ca s-a sfirsit si vacanta de Pasti. A trecut asa repede de parca nici nu a fost... De maine iar mergem la scoala. Ne asteapta zile grele...teze..Off... Dar  vor trece si tezele...
Desi au trecut 2 saptamini de cind nu mi-am vazut colegii si prietenii, deja mi-i dor de ei...Sper ca zilele ce au mai ramas sa fie mai vesele,deoarece primavara ne aduce zimbetul pe buze si buna dispozitie.
Prieteni, va doresc bafta la scoala si la teze....

Citeva din melodiile preferate...

Vacanta...

     E vacanta!!! In sfirsit am venit si eu acasa... Ma simt atit de bine... Acum cind ma gindesc ca si vacanta aceasta are un sfirsit, mai tare mi-i dor de vara...de vacanta de vara....care va fi mai lunga si sper ca si mai interesanta...Dar traiesc prezentul si ma bucur si de acestea citeva clipe de fericire.
   Azi e soare...E frumos...Sper sa fie un timp frumos toata saptamina...
Imi place vacanta!!! :):):)

Sentimente...

 Fiind la o varsta in care inima se indragosteste destul de repede, voi posta pe blogul meu diverse citate, fragmente, poezii despre dragoste... La moment nu am prieten,dar ca orice persoana respir, simt, sper, cred si...iubesc. Dupa parerea mea nici nu e nevoie de prieten ca sa iubesti, deoarece dragostea nu asteapta, ea nu are hotare. Ea vine cand o asteptam cel mai putin. Rasfoind cartea de romana am gasit un fragment din  Biblie despre dragoste si cred ca ar fi un mare pacat daca nu l-as posta pe blog:

''De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.    Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

   Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
   Dragostea    nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
   Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.''
 

De ce murim?

De Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert ca sa-si indeplineasca un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste raspunsul.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

Geniul literaturii romane

        Cea mai stralucitoare personalitate a culturii romanesti, un om inzestrat de Dumnezeu cu un har aparte, o sensibilitate deosebita, un erudit, deopotriva un poet atins de aripa geniului, dar si un patriot ardent, lucru pe care l-a aratat de-a lungul intregii sale vieti, Mihai Eminescu a ramas pururi viu in inimile noastre.

        Mihai Eminescu este in literatura romana poetul nepereche a carui opera invinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu. El este cel mai mare poet national, care exprima cel mai bine si cel mai complet spiritualitatea romaneasca.

         Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala, cultura de nivel european si farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: omul cel mai silitor, vesnic citind, meditand, scriind… poet in toata puterea cuvantului, dupa cum afirma Titu Maiorescu.

         Primul, care a intuit marele efect modelator al creatiei eminesciene a fost Titu Maiorescu: Eminescu a facut ca toata poezia acestui secol sa evolueze sub auspiciile geniului sau, iar forma infaptuita de el a limbii nationale sa devina punctul de plecare pentru intreaga dezvoltare ulterioara a vesmantului si cugetarii romanesti.

         Eminescu nu era un romantic contemplativ si abstract, pierdut intr-o visare lirica, ci un om al timpului sau, preocupat de destinul si de buna existenta a poporului roman, analizand cu simt critic societatea contemporana, institutiile acestuia. El a fost un artist–cetatean, ganditor si pedagog al neamului sau.

        Conceptia estetica a lui Eminescu este modelata de poetica romantica pasoptista si de filozofia a geniului, care traieste intr-o societate mediocra, incapabila sa inteleaga si sa promoveze valorile.

         Poezia eminesciana este incarcata de sensibilitate, continand si puterea evocatoare a limbii romane si este construit pe un fond de armonie muzicala. Tudor Vianu sustine, ca …Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum au facut unii din emulii sai de mai tarziu. i-a fost de ajuns sa se aseze in curentul limbii si sa-si inalte panzele in directia in care sufla duhul ei.

         Opera lui Eminescu, poet al visului cosmic si mitologic, isi are locul propriu nu numai in literatura romana, ci si in cea universala. Generatiile in succesiunea lor isi transmit ca pe o datorie sacra convingerea, ca Eminescu este cel mai mare poet national. Referindu-se la valoarea creatiei eminesciene – din punctul de vedere a relatiei natioanal – universal – George Calinescu afirma: fiind foarte roman, Eminescu este un mare poet universal.

TiMpuL

   Timpul este un fluviu imens care duce cu el evenimentele din universul nostru. Timpul are o singura directie. El nu se mai intoarce niciodata. El este valabil ca un efect al miscarii( transformarii) materiei in univers. Este masura Lui Dumnezeu pentru tot ce este trecator. Prin el Dumnezeu masoara transformarea intregii materii. Pentru noi oamenii de pe pamint , timpul este o masura a calatoriei noastre terestre.In timp parcurgem orice eveniment de pe aceasta planeta. Ce trebuie sa retinem este ca timpul ne forteaza la anumite situatii pe care nu le mai putem schimba. Orice fapta pe care ai facut-o nu mai poate fi anulata, nici modificata. Timpul nu se mai intoarce inapoi. Nu poti sa experimentezi acelasi eveniment de doua ori. Fiecare " celula " a timpului este umpluta cu evenimentul pe care il oferi in succesiunes lui si atit. Regretele nu pot schimba nimic. De aceea grija noastra este " Cu ce umplem celulele timpului?.
    Timpul este intim legat de sentimentul propriei noastre existente. Simtim noi insine, ne schimbam, si vedem cum toate care ne inconjoara se nasc, se transforma si pier. Oricat de durabil ar fi ceva are totusi limite in timp: fiecare om, casele, regimurile politice, piramidele sau alte asemenea constructii menite sa infrunte veacurile, stelele si galaxiile isi vor afla la un moment dat sfarsitul. Prin aceasta schimbare neintrerupta, ceea ce va fi devine present, iar ceea ce este present devine trecut...

   Acum cateva saptamani in urma am avut  o problema cu timpul. Mi se parea ca trece prea repede si odata cu el si viata mea...ca nu reusesc sa inteleg nimic din existenta pe care mi-a dat-o Dumnezeu, dar am inteles ca timpul e ceva care nu poate fi condus de om, nu suntem in stare sa-l conducem, de aceea am renuntat la gandurile stupide pe care la aveam si am inceput sa traiesc liber si rational, pretuind fiecare clipa, caci cum am mentionat mai sus- nu putem recupera nimic din trecut.

Offf..iubire!!!

    A iubi este insasi legea vietii. Celebrul poet Vergilius spunea ca "Dragostea invinge totul si noi ne lasam invinsi de ea" si se refera la puterea si entuziasmul care ne cuprind cand iubim.   
    Dragostea este singura cale spre a accede in cunoastere, in aspiratia spre absolut. Atingerea absolutului este fericirea suprema, iubirea capata dimensiuni sacre, energia si forta acestui sentiment pot face "minuni".
    Dragostea este singura solutie de supravietuire spirituala care poate sa invinga timpul si sa eternizeze simtirea umana. Accesul la iubire are valoare suprema, conferind sens profund existentei umane; numai iubirea poate eterniza sufletul omului, pe cand absenta ei l-ar vesteji.
    Cu alte cuvinte, iubirea este un sentiment materializat, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii omului, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment.      
     A te indragosti poate fi o experienta de o frumusete unica, fara indoiala, sentimentul de iubire fiind incarcat de puritate, de candoare si gingasie, si, altfel spus, "dureros de dulce", dezvaluind trairi nebanuite.
     Sfantului Apostol Paul, în prima scrisoare către Corinteni zicea: "Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată" (13,4-8).
   Completez acum cu cuvintele marelui Blaga: "Tot ce conteaza in viata in mod deplin si dureros este iubirea".

       Iubeşte şi vei fi iubit!!!

E important!!!

     Omul nu traieste singur, izolat, el a devenit om atunci când, pentru a exista, a fost nevoit sa intre în relatii cu altii. El comunica cu semenii sai, îsi confrunta cu ei ideile, se dezvolta împreuna cu altii, într-un cuvânt: traieste într-o colectivitate sociala careia nu-i este indiferent modul de comportare al fiecarui individ în parte. Singura lui posibilitate de convietuire în societate este conditionata de respectarea normelor si principiilor etice si morale care guverneaza respectiva societate.

     Codul bunelor maniere reprezinta, de fapt, „arta de a trai frumos” în toate împrejurarile vietii. Iata cateva din bunele maniere care trebuie sa fie respectate de noi:

• Respectul. Respecta pe  cei din jur ca sa fii si tu la randul tau respecat. E foarte important sa respectam pe cei din jurul nostru, mai ales pe cei maturi, care ne sunt ca niste calauze pe tot parcursul vietii. Eu, fiind eleva, cred ca e esential sa respecatam nu numai parintii, prietenii, bunicii, ci si profesorii. Ei fac parte din viata noastra, depun efort pentru a ne educa si merita pe deplin toata atentia si respectul elevilor.
• Modestia. Modestia sade bine tânarului (PLAUT). E  bine sa fim modesti, caci lauda de sine nu miroase a bine. Eu cred ca orice reusita a noastra se vede si fara lauda. Modestia poate fi o cale mai buna de a demonstra ceea ce poti, uneori graba strica treaba si mandria poate mai tare sa ne dezavantajeze personalitatea din noi, decat s-o scoata in evidenta.
• Cinstea.Trebuie sa fim cinstiti ca cei din jur sa aiba incredere in noi. Sa fim cinstiti cu parintii, caci ei sunt cei mai buni prieteni ai nostri, cinsiti cu profesorii, cinstiti chiar si cu noi insine.
• Simtul libertatii. Toti suntem liberi. Trebuie sa ne bucuram de liberatea pe care o avem, dar intr-un mod rational. Suntem liberi, dar nu si in actiunile negative, avem liberate pentru a visa, pentru a ne expune opiniile, pentru a face fapte bune, pentru a fi fericiti.

Un gand frumos de 1 martie...

    Primavara e aproape, chiar daca iarna inca pare regina absoluta. Zambetul de pe buze si lumina din ochii celor din jur aduc in inima mea caldura primaverii.

    Asa cum afirma poetul George Cosbuc intr-un studiu dedicat martisorului, acesta este simbolul soarelui primaverii, al carui chip seamana, in credinta populara, cu un ban de argint. Albul reprezinta, in credinta noastra populara, un semn al puterii, al fortei. George Cosbuc mai spunea, in studiul amintit ca: “martisorul e un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Poporul nostru il cunoaste si  il poarta fiindca el e crezut ca aducator de frumusete si de iubire”. In folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primavara prin rosu, vara prin verde sau galben, toamna prin negru sau albastru, iar iarna prin alb. De aceea, se poate spune ca snurul de care se agata martisorul si care e impletit in culorile alb-rosu, e si el un simbol al trecerii de la iarna cea alba, la primavara clocotind de viata ca focul si singele. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.
    Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi  afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat

     Dragi prieteni, PriMaVara ce se intoarce sa va aduca speranta si bucurie in suflete! Puritatea ei sa inunde interiorul vostru, aducand dragoste, fericire, realizari. Va doresc o primavara care sa va infloreasca intregul an. La Multi Ani!!!

Dor

   Salutare ochi caprui!!! Cat de mult nu v-am vazut. Cat de multe am sa va spun, sper sa nu va speriati. Despre zilele in care nu stiam ce-i respiratia, despre munca pe care am depus-o, despre primele fericiri intr-o lume absolut noua, despre iarna lunga care m-a despartit de voi, care imi zambea in ochi, dar numai ea a fost langa mine...aceasta iarna lunga..poate cea mai lunga pentru mine. Totul i-am dat pentru inima de ghiata pe care mi-a oferit-o sa pot supravietui.
   Ochi caprui, dar voi ce imi spuneti nou? Ce vi s-a intimplat in lipsa mea? Abia astept sa va revad, sa-mi spuneti totul.
   Si de ce oare nu pot sa uit aceasta iarna lunga? Probabil din cauza ca a fost unica iarna traita in singuratate.
Ochi caprui, mi-i dor de voi...

P.S. Ochii caprui sunt ochii celor care ma asteapta cu inima plina de iubire acasa- familia mea. 

Parintii mei...

Fratele meu Corneliu.

Departe...

    Sunt atatea corabii care plutesc pe ape. Una e in visurile mele, pe care as vrea sa ma duc undeva departe, departe. Undeva unde nu poate sa ma gaseasca nimeni. Refugiu. Privirea trista si obosita cere acest refugiu.
    Meditez. Ma gandesc la viata mea, ma gandesc la ceea ce sunt, la ceea ce vreau sa fiu. Sunt un punct al universului, sunt un suflet dintre atatea milioane de suflete, sunt o respiratie intretaiata de zile negre... Sunt creatia lui Dumnezeu. Sunt ceea ce sunt.
    Vreau. Dar ce? Nu stiu...Iata problema a multora din noi. Toata viata omul vrea ceva, asteapta ceva, dar poate nu e corect, poate noi suntem cei care trebuie sa cautam acel ceva care nu mai vine la noi? Nu  stiu. Insa voi incerca, voi incerca sa gasesc ceea ce imi lipseste. M-am inarmat cu credinta, speranta si iubire. Oare e posibil ca avand asa echipament sa nu gasesc acest ceva? Nu cred...il voi gasi, am nevoie de timp.
    Si corabia va veni. Sigur va veni...
     

Creatie

-Numele şi prenumele?
-Eu. -Anul de naştere?
-Cel mai tânăr an,
când se iubeau
părinţii mei.
-Originea?
-Ar şi semăn
Dealul acela din prelungirea codrilor.
Ştiu toate doinele.
-Profesia?
-Ostenesc în ocna cuvintelor.
-Părinţii?
-Am numai mamă.
-Numele mamei?
-Mama.
-Ocupaţia ei?
-Aşteaptă.
-Ai fost supus
Judecăţii vreodată?
-Am stat nişte ani închis.
În sine.
-Rubedenii peste hotare ai?
-Da. Pe tata. Îngropat.
În pământ străin. Anul 1945.
(Formular, de Grigore Vieru)

Ganduri...

   Nu plange... Nimeni in lume nu merita lacrimile tale, iar cei care le merita nu te vor face niciodata sa plangi... Nu plange.
   De ce vantule aduci atatia nori cenusii deasupra noastra? De ce timpule esti ca o apa curgatoare? Si iar gene umede de zapada si de lacrimi... Inimii ii este atat de fierbinte si greu sa bata. Lacrimi de durere urmate de un zambet. Norii...norii sterg culorile de pe cer...
   Mi-am creat lumea mea, in care ma refugiez cand  sunt trista. E plina de povesti pe care le-a nascocit imaginatia mea. Cred, iubesc, sper... Vad si acum urmele mele prin zapada  din ianuarie...Am desenat cu creta fiecare lucru  care ma impresioneaza, e atat de fain. Dar de ce cuvintele reci distrug uneori ceea ce eu deja am creat in universul meu?
    Totul trece, dar nu totul se uita. Spre exemplu vara anului 2010. A fost cea mai frumoasa vara din cei 17 ani ai mei. N-am s-o uit niciodata. Prieteni, distractii, tabara, familie, colegi, natura etc.
    Citeste in ochii mei. Nu mai sunt cea care am fost. Viata ne impune citeodata sa ne schimbam. A venit si randul meu sa ma schimb si am acceptat jocul vietii. Iata-ma, alta. Radacinile mereu raman aceleasi,asa si sufletul meu a ramas acelasi, m-am schimbat, dar am mai pastrat in mine acel eu care traieste de cand am aparut pe lumea aceasta. El ma ajuta sa ma regasesc in interiorul meu si nu ma lasa sa uit de unde am pornit.
   Noi traim, noi credem in frumos. Vedem lumina in vis si in realitate si in fiecare zi fugim dupa fericire. Punem fericirea pe balanta si norocul alaturi de ea. Noi cautam cheia spre tainele lumii. Privim des spre cer si cautam in abisul ochilor ce ne inconjoara bunatatea. Speranta ne gaseste intotdeauna. Zambim si nu trebuie sa fugim de zile rele, ci trebuie sa le depasim, trebuie sa privim spre viitor. Trebuie sa credem in noi, steaua noastra mereu arde, au aprins-o pe cer cei care cred in noi.
    Stiu, postarea mea nu e prea coerenta, dar e o expunere de ganduri, iar gandurile nu vin intotdeauna in mod coerent, ele vin imprastiate si daca incerci sa le aduni, de cele mai multe ori dispar, de aceea am notat totul asa cum imi dicteaza cugetul si inima...
    P.S. Si totusi traiesc si iubesc...

Prietenii mei...

      Nu-mi imaginez viata mea fara prieteni. Chiar nu mi-o imaginez. Cred ca ar fi trista si neinteresanta. Da, sunt de acord ca in ziua de azi sunt putini prieteni adevarati, dar totusi sunt. Desi mi-am schimbat colectivul de prieteni din cauza venirii mele la studii in Romania, nu i-am uitat pe niciunul, dar sunt trista deoarece cu multi nu mai comunic in prezent.
      La inceput de an scolar eram singura, fara prieteni, fara familie si fara sustinere, dar azi sunt inconjurata de putini, insa adevarati prieteni, cu care comunic, zambesc, ma distrez. Cu ajutorul lor am recapatat zambetul pe buze, curaj si optimism.
      Prieteni, va multumesc ca existati, ca ma sustineti si sunteti alaturi de mine. Va iubesc mult!!!