Departe...

    Sunt atatea corabii care plutesc pe ape. Una e in visurile mele, pe care as vrea sa ma duc undeva departe, departe. Undeva unde nu poate sa ma gaseasca nimeni. Refugiu. Privirea trista si obosita cere acest refugiu.
    Meditez. Ma gandesc la viata mea, ma gandesc la ceea ce sunt, la ceea ce vreau sa fiu. Sunt un punct al universului, sunt un suflet dintre atatea milioane de suflete, sunt o respiratie intretaiata de zile negre... Sunt creatia lui Dumnezeu. Sunt ceea ce sunt.
    Vreau. Dar ce? Nu stiu...Iata problema a multora din noi. Toata viata omul vrea ceva, asteapta ceva, dar poate nu e corect, poate noi suntem cei care trebuie sa cautam acel ceva care nu mai vine la noi? Nu  stiu. Insa voi incerca, voi incerca sa gasesc ceea ce imi lipseste. M-am inarmat cu credinta, speranta si iubire. Oare e posibil ca avand asa echipament sa nu gasesc acest ceva? Nu cred...il voi gasi, am nevoie de timp.
    Si corabia va veni. Sigur va veni...