luni, 28 februarie 2011

Un gand frumos de 1 martie...



    Primavara e aproape, chiar daca iarna inca pare regina absoluta. Zambetul de pe buze si lumina din ochii celor din jur aduc in inima mea caldura primaverii.
    Asa cum afirma poetul George Cosbuc intr-un studiu dedicat martisorului, acesta este simbolul soarelui primaverii, al carui chip seamana, in credinta populara, cu un ban de argint. Albul reprezinta, in credinta noastra populara, un semn al puterii, al fortei. George Cosbuc mai spunea, in studiul amintit ca: “martisorul e un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Poporul nostru il cunoaste si  il poarta fiindca el e crezut ca aducator de frumusete si de iubire”. In folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primavara prin rosu, vara prin verde sau galben, toamna prin negru sau albastru, iar iarna prin alb. De aceea, se poate spune ca snurul de care se agata martisorul si care e impletit in culorile alb-rosu, e si el un simbol al trecerii de la iarna cea alba, la primavara clocotind de viata ca focul si singele. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.
    Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi  afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat
     Dragi prieteni, PriMaVara ce se intoarce sa va aduca speranta si bucurie in suflete! Puritatea ei sa inunde interiorul vostru, aducand dragoste, fericire, realizari. Va doresc o primavara care sa va infloreasca intregul an. La Multi Ani!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu